miercuri, 3 februarie 2021

Necrolog academicianul Mitrofan CIOBAN

 


   

 La 2 februarie 2021 s-a stins din viață academicianul Mitrofan CIOBAN, Președintele Societății de Matematică din Republica Moldova, vicepreședinte al Societății de Matematică Aplicată şi Industrială din România, rector al Universității de Stat din Tiraspol în perioada 2002 – 2009, Membru de Onoare al Academiei Americano-Române de Științe și Arte, laureat al Ordinului Republicii, doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice, profesor universitar.

Academicianul Mitrofan Cioban s-a născut la 5 ianuarie 1942 în satul Copceac, raionul Ştefan Vodă, Republica Moldova.

În anul 1959 a absolvit școala medie din satul Volontiri. În anii 1960 – 1963 și-a continuat studiile la Universitatea de Stat din Tiraspol, iar în anul 1962 a absolvit cu menţiune facultatea Fizică şi Matematică a Universității de Stat din Tiraspol, specialitatea Matematică, Fizică şi bazele producţiei.

În anul 1963 a fost transferat să-şi continue studiile la Universitatea „M. V. Lomonosov” din Moscova, specialitatea Matematica, pe care a absolvit-o în anul 1967, obţinând diploma de master la domeniul „Topologia exponențială”. În anii 1967 – 1970 și-a continuat studiile de doctorat la Catedra Geometrie Superioară şi Topologie a Universității „M. V. Lomonosov”, sub conducerea renumitului matematician rus academicianul Pavel S. Alexandrov. În noiembrie 1970, în cadrul Consiliului Ştiinţific Specializat al  Facultăţii Matematică şi Mecanică a Universității „M. V. Lomonosov” din Moscova, a susţinut teza de doctor în ştiinţe fizico-matematice „Relaţii dintre clase de spaţii topologice”. În ianuarie 1980, în cadrul Consiliului Ştiinţific Specializat al Facultății de Matematică a Universității din Tbilisi, a susţinut teza de doctor habilitat în ştiinţe fizico-matematice la specialitatea Geometrie şi topologie, cu titlul „Funcţii multivoce şi aplicaţiile lor”.

În anul 1974 i s-a conferit titlul de conferenţiar universitar la catedra Geometrie şi Metodica Predării Matematicii, iar în anul 1981 – titlul de profesor universitar la catedra Geometrie.

În anul 1995 a fost ales membru-corespondent al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, specialitatea Matematica, iar în anul 2000 – academician al Academiei de Științe a Moldovei.

Principalele cercetării ştiinţifice ale academicianului Mitrofan Cioban au fost legate de  structurile topologo-algebrice, clasificarea spaţiilor toplogice şi aplicaţiile lor în diferite domenii ale matematicii contemporane: geometrie, analiză funcţională, algebră, teoria probabilităților, teoria descriptivă a mulțimilor, teoria jocurilor, etc. Teoriile create de academicianul Mitrofan Cioban au stat la baza rezolvării diferitor probleme formulate de matematicieni notorii în secolul XX.

 A publicat peste 600 de lucrări ştiinţifice şi metodico-didactice. A ţinut cursurile normative de: geometrie, cursuri opţionale la ciclul I - licenţă şi ciclul II – masterat, conducător al tezelor de licenţă şi de master. Este Preşedinte al Societăţii de Matematică din Republica Moldova din 1999 şi vice-Preşedinte al Societăţii de Matematică Aplicată şi Industrială din România.

Sub conducerea academicianului M. Cioban au fost susţinute 4 teze de doctor habilitat şi 22 de teze de doctor în științe.

Academicianul M.Cioban a ținut discursuri plenare la conferinţe internaţionale topologice in Rusia, Belorusia, Georgia, Cehia, Ungaria, Bulgaria, Italia, Japonia, SUA, Pakistan, China, Franţa, România, etc.

Pe parcusul vieții sale a fost menționat cu multe distincții, printre care Premiul VSNTO (Consiliului Unional al Societăților Științifico-Tehnice), diploma Comitetului Central al Komsomolului Unional în domeniul matematicii (1968), Premiului Boris Glavan al Comsomolului din Moldova (1974), Premiului de Stat al Republicii Moldova (2002), Insigna „Eminent al învățământului superior din URSS” (1980), Ordinul „Gloria Muncii” (2000), Ordinul de Onoare (2010), medalia „Dmitrie Cantemir” (2007), medalia Nicolae Milescu Spătaru (2012), medalia 70 de ani de la crearea primelor Instituții de Cercetare și 55 al AȘM (2016), Premiul Savantul Anului (2016), Ordinul Republicii Moldova (2020).

În memoria noastră academicianul Mitrofan Cioban va rămâne ca un ilustru om de știință, matematician, topologist de notorietate internațională, profesor şi manager performant, personalitate notorie a neamului românesc, care și-a dăruit întreaga ființă culturii naționale.

Ne exprimăm regretul profund și transmitem sincere condoleanțe și compasiune familiei, rudelor și celor apropiați.

Drum lin și luminat spre veșnicie, dragul nostru prieten, Mitrofan Cioban!

luni, 1 februarie 2021

Ședința Consiliului Facultății 29.01.2021

Vineri, 29.01.2020, în regim online, a avut loc prima ședință a Consiliului Facultății “Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale” în noua componență. Ședința a fost plănificată în 3 părți: 

  1. Valorificarea dronelor la studierea interdisciplinară a Matematicii, Fizicii și Informaticii.

Raportor: D. Afanas

  1. Competenta digitală - competentă-cheie prioritară pentru cadrele didactice

Raportor: A. Braicov

  1. Diverse.



Primul raportor, dr., conf. univ., D. Afanas, a relatat despre importanța predării obiectelor fundamentale, ca matematica, fizica sau informatica, prin prisma conceptului STEAM și aspecte didactice la studierea lor cu ajutorul dronelor. 

Au fost propuse teme teoretice, simulări teoretice ce pot fi repetate în realitate cu ajutorul dronelor. Aici se includ teme din geometria sferică, geometria diferențială, analiză matematică, ecuații diferențiale și programare.




Al doilea raportor, dr., conf. univ., A. Braicov a relatat despre importanța deținerii competențelor digitale (CD) de către cadrele didactice în secolul XXI, mai ales în contextul actual al pandemiei. 



Au fost  prezentate cadrul european pentru Competența Digitală a profesorilor, standardele digitale pentru cadrele didactice din învățământul  general al R. Moldova, corespondența ”Nivel de deținere a CD - grad didactic” pentru profesorii din R. M ș.a. 



În partea a 3-a s-a discutat despre actualizarea programelor de studii, reușita studenților la sesiunea de iarnă și alte întrebări.