vineri, 11 mai 2018

Comunicat de presă conferință 11.05.2018


Conferinţa ştiinţifico-didactică națională cu participare internațională
PROBLEME ACTUALE ALE DIDACTICII ŞTIINŢELOR REALE
ediția a II-a
consacrată aniversării a 80-a de la nașterea profesorului universitar Ilie LUPU



În acest mijloc de primăvară, la 25 aprilie 2018, ilustrul savant Ilie Lupu a împlinit 80 de ani şi peste cinci decenii de activitate ştiinţifico-didactică.
Profesorul Ilie Lupu activează la catedra Didactica Matematicii, Fizicii și Informaticii a Universității de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău începând cu anul 2003. Este unicul doctor habilitat în domeniul didacticii matematicii din Republica Moldova.
Realizările sale ştiinţifice, obţinute de-a lungul anilor, s-au materializat în circa 100 de lucrări didactico-științifice, inclusiv 12 monografii. Aceste realizări au fost înalt apreciate atât în ţară, cât şi departe de hotarele ei. Profesorul Ilie Lupu s-a învrednicit de titlul „Om Emerit”, a fost decorat cu Ordinul „Gloria Muncii” şi „Ordinul Republicii”. Deţine titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Stat „Alecu Russo” din Bălți și al AȘM.
În calitate de expert CNAA, dumnealui este în căutare de noi forme şi metode de lucru în vederea sporirii eficienţei cercetărilor şi valorificării potenţialului ştiinţific existent, sporirii impactului realizărilor ştiinţifice.
La 11 mai 2018 Universitatea de Stat din Tiraspol, cu sediul la Chișinău, în parteneriat cu Universitatea „Alecu Russo” din Bălți, a organizat Conferinţa ştiinţifico-didactică națională cu participare internațională consacrată aniversării a 80-a de la nașterea profesorului universitar Ilie LUPU.
La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, savanți, cadre didactice, doctoranzi, studenți.
Cu un mesaj de  salut adresat participanților a venit Eduard Coropceanu - rectorul Universității de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău.
Elena Belei, Secretar de stat în domeniul Cercetării la Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, i-a urat domnului profesor universitar Ilie Lupu sănătate, discipoli mulți dintre care cel puțin câțiva să-l depășească, deoarece prin aceasta un om al științei își consideră misiunea îndeplinită. Dumneaei a menționat că Laudatio adresat domnului profesor, este îndreptățit să fie adresat și Universității de Stat din Tiraspol, care are merite deosebite în spațiul academic al Republicii Moldova.  Doamna Elena Belei a reiterat faptul că reformele din sistemul educațional au drept scop încurajarea excelenței în  învățământul superior și cercetare, dar a accentuat și faptul că rezultatele estimării calității formează convingerea că UST poate fi o universitate lider, nucleu la care se vor asocia, probabil, alte universități.







 În sesiunea plenară, moderată de către Andrei Braicov - decanul Facultății de Fizică, Matematică și Tehnologii Informaționale, au venit cu alocuțiuni:
Mitrofan Cioban, academician al Academiei de Ştiințe a Moldovei, doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău -  Profesorul Ilie LUPU la vârsta de 80 de ani și 50 de ani de activitate științifică”;
Anatol Gremalschi, doctor habilitat în științe tehnice, profesor  universitar, Universitatea Tehnică a Moldovei, Institutul de Politici Publice - „Didactica Informaticii: o știință cu rădăcini adânci in didactica matematicii”;
Liubomir Chiriac, doctor habilitat în științe fizico-matematice, profesor universitar, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău - „Probleme nerezolvate de informatică și matematică”;
Valeriu Cabac, doctor în științe fizico-matematice, profesor universitar, Universitatea de Stat „Alecu Russo” din Bălți - „Didactica: știință sau artă”;
Ilie Lupu, doctor habilitat în științe pedagogice, profesor universitar, Universitatea de Stat din Tiraspol cu sediul la Chișinău - „Traseul cercetării științifice pe parcursul a 50 de ani de activitate în învățământul superior”.






Conferința a continuat cu sesiunile de comunicări în următoarele secțiuni:
Secţiunea 1. Didactica Matematicii.
Secţiunea 2. Didactica Informaticii.
ecţiunea 3. Didactica Științelor naturii
Secţiunea 4. Educația și instruirea: confluențe și contradicții moderne

În cele patru secţiuni ale Conferinţei au fost prezentate circa 85 de rapoarte ştiințifice.





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.